În China, la Wuhan, adică „acasă” la noul coronavirus, autoritățile au anunțat 2535 de decese. Și încă aproape 800 în restul țării. Pe bune, doar atât, se întreabă localnicii. Sub protecția anonimatului, mulți au acceptat să vorbească în presa strănă despre suspiciunile pe care le au.
Conform caixin.com, autoritățile au dat ordin pompelor funebre să livreze familiilor îndoliate urnele cu cenușa morților. Operațiunea trebuie finalizată până pe 4 martie, data sărbătorii QingMing (sau Ziua Strămoșilor în tradiția populară). Astfel, sunt societăți care zilnic predau până la 500 de urne de urne, o cifră uriașă și care pune sub îndoială cifrele anunțate de Partidul Comunist.
În opinia jurnaliștilor străini, „numărul real al morților” din China ar putea ajunge la 42.000. Calculul este simplu și are la bază chiar procesul de returnare al urnelor către familiile îndoliate. Sunt șapte firme în Wuhan, iar fiecare livrează câte 500 de urne pe zi. Înmulțite cu 12 zile (între 23 martie și 4 aprilie se desfășoară operațiunea) înseamnă 42.000 de urne!
Persoanele chestionate sunt de părere că estimarea autorităților este o minciună crasă. „Nu poate fi corect… pentru că incineratorii au lucrat toată ziua, deci cum să fi murit aşa de puţini oameni?”, afirmă un rezident din Wuhan. Chen Yaohui a spus la Radio Free Asia că „oficialii locali ar fi cumpărat tăcerea familiilor decedaţilor cu 3.000 de yuani”.